vineri, 24 iunie 2016

Conferința de presă „Consumatorii de droguri din România - Sprijin vs pedepse”, luni 27 iunie, ora 16, la Hub-ul Cetățeniei Active București

Asociația Română de Reducere a Riscurilor organizează luni 27 iunie, ora 16, la Hub-ul Cetățeniei Active București (Biblioteca Națională, Bd. Unirii nr. 22, sector 3), o conferință de presă în cadrul campaniei mondiale de sprijin pentru persoanele afectate de consumul de droguri „Support. Don’t punish”. Campania este îndreptată către schimbarea politicilor privitoare la droguri astfel încât acestea să fie centrate pe sănătate și pe drepturile omului. Începută în 2013, când s-a desfășurat în 41 de orașe, iar în 2015 a avut loc în 160 de orașe din întreaga lume. În România, anul trecut manifestarea a avut loc la Muzeul Țăranului în parteneriat cu Asociația Carusel. A fost prezentată piesa de teatru „Voi n-ați văzut nimic” (spectacol creat de Alexandru Fifea, David Schwartz și Cătălin Rulea în urma morții lui Daniel Dumitrache în arestul Secției 10 de poliție din București pe 4 martie 2014) și s-a discutat despre discriminarea grupurilor vulnerabile (consumatori de droguri, persoane fără adăpost, lucrătoare sexuale, persoane de etnie roma), despre lipsa de acces la servicii medicale și de asistență socială dedicat acestora și modele europene de reducere a riscurilor (camerele de consum de droguri din Frankfurt).

Lipsa de acoperire a serviciilor și intrarea pe piață a substanțelor noi cu proprietăți psihoactive („etnobotanicele”) sunt factori care au dus la o epidemie HIV în rândul consumatorilor de droguri din România.

clip_image002

Analiza comparativă a evoluției numărului de infectări noi cu HIV la consumatorii de droguri injectabile raportat la numărul de seringi distribuite și intrarea pe piață a etnobotanicelor (substanțe noi cu proprietăți psihoactive – SNPP) indică: 1) explozia infectărilor cu HIV odată cu apariția SNPP pe piață și cu scăderea numărului de seringi distribuite; 2) scăderea numărului de infectări după creșterea numărului de seringi distribuite. Scăderea cazurilor noi de consumatori de droguri seropozitivi în statistica CNLAS vine și pe fondul lipsei de acces la servicii: o parte dintre consumatorii de droguri nu își pot face testul HIV de confirmare pentru că nu au asigurare medicală.

Prevenirea infectărilor cu HIV este de 12 ori mai ieftină decât tratamentul pentru HIV:

Costul seringilor pe an pentru 6.000 de consumatori de droguri injectabile

Costurile la care se ajunge dacă nu se dau seringi – tratamentul pentru HIV

500 euro/an/client

6.000 euro/an/pacient

3.000.000 euro/an

36.000.000 euro/an

Economie de vieți omenești și 33.000.000 euro/an

-

1 km de autostradă în versiunea cea mai ieftină

12 km de autostradă

Sprijinirea consumatorilor de droguri prin finanțarea serviciilor de reducere a riscurilor ameliorează o gravă problemă de sănătate publică cu cheltuieli minime.

Vorbitori:

- Dragoș Roșca (Rețeaua Română de Reducere a Riscurilor): Mesajul campaniei „Support. Don’t punish”. Prezentarea documentelor votate de către Adunările Generale ale Națiunilor Unite ce au avut ca teme anul acesta drogurile și HIV;

- Cristina Fierbințeanu (Asociația Română Anti-SIDA): Accesul consumatorilor de droguri la serviciile de asistență;

- Ionuț Jugureanu (Fundația Parada): Copiii străzii și etnobotanicele.

 

Informații suplimentare: Dragoș Roșca, Rețeaua Română de Reducere a Riscurilor, 0726389604, drosca@rhrn.ro

sdp

miercuri, 22 iunie 2016

Chestionarul Forumului Societății Civile în domeniul drogurilor cu privire la implicarea societății civile în crearea politicilor privitoare la droguri - termen-limită: 9 septembrie 2016

Este foarte important ca mesajul organizațiilor din domeniul drogurilor să fie auzit în forumurile naționale și internaționale. Civil Society Forum on Drugs (CSFD) e o platformă cuprinzătoare pentru un dialog structurat între Comisia Europeană și organizațiile societății civile care sprijină crearea de politici și implementarea acestora pe baze practice.


Actualmente, CSFD cercetează implicarea societății civile în politicile naționale privitoare la droguri. În acest scop a fost creat un chestionar pentru a înregistra opiniile organizațiilor societății civile din Europa. Completarea chestionarului nu durează mai mult de 20 de minute și poate fi accesat aici sau prin copierea adresei https://www.surveymonkey.com/r/53NMHL7 în browser. Scopul este de a înregistra opiniile cât mai multor organizații ale societății civile din Europa.


Puteți contribui la această inițiativă și distribui acest mesaj organizațiilor care ar putea fi interesate. Termenul-limită pentru completare este 9 septembrie 2016. Ar fi perfect dacă ați putea participa în timp util pentru a vă asigura că mesajul organizației dvs este auzit.


Informațiile colectate vor fi folosite în cadrul unui raport pentru CSFD în care:

· va apărea o analiză a implicării societății civile în crearea politicilor naționale;

· vor fi evidențiate strategiile care funcționează în domeniul implicării societății civile, astfel încât organizațiile să poată adopta modele funcționale;

· vor fi descrise legăturile dintre structurile naționale și cele ale UE, astfel încât să poată fi folosite de către organizații;

· vor fi făcute recomandări concrete către Comisia Europeană privitor la o implicare eficientă a societății civile la nivel național.

Raportul nu va menționa respondenții la chestionar. Puteți completa chestionarul aici până pe 9 septembrie 2016.
Mulțumim pentru timpul acordat. Răspunsurile dvs vor contribui la o mai bună înțelegere a căilor prin care organizațiilor societății civile se implică în politicile privitoare la droguri și la ameliorarea acestora. Pentru detalii suplimentare, puteți scrie la civilsocietysurvey@gmail.com.

marți, 14 iunie 2016

Completați chestionarul „Flash PrEP Europe”

 

FLASH PREP_BAN WEB_EN

„Flash PrEP Europe” este un proiect de cercetare comunitară coordonat de AIDES, Coalition PLUS și Universitatea din Amsterdam, implementat în România de către ARAS – Asociația Română Anti-SIDA. Acesta vizează evaluarea cunoștințelor cu privire la terapia preventivă pre-expunere (PrEp) și  a atitudinii/ interesului persoanelor cu vulnerabilitate față de infecția cu HIV cu privire la această metodă de prevenire  a transmiterii HIV, deja disponibilă în unele țări europene.

Populațiile-țintă ale proiectului sunt: bărbați care fac sex cu bărbați, cupluri serodiscordante, migranți, lucrători sexual, utilizatori de droguri psihoactive, transsexuali, persoane cu vârsta peste 18 ani. De ce este relevantă cercetarea pentru beneficiarii persoane afectate de HIV, CDI, persoane care practică sexul comercial, persoane LGBT? Pentru că strânge date despre o nouă metodă de prevenire – Flash PrEp –, care ar putea să le fie utilă și de interes. Veți afla mai multe amănunte pe măsură ce completați chestionarul.

Persoanele care vor fi de acord să completeze chestionarul vor rămâne anonime (nu se vor salva și păstra nici un fel de date personale). 

Puteți completa chestionarul aici (puteti alege limba din meniul dreapta-sus).