„Da, am tras și la pușcărie, am tras, de ce să… m-am drogat, m-am drogat bine, nu ca… Făceam diazepame când n-aveam, să mă las. Și e și acolo, e droguri, se bagă ca afară, se bagă… Dar, foarte greu cu medicamentele. M-a durut măseaua… Și m-am dus, m-am rugat seara la cine era de gardă să-mi facă ceva, o injecție, un calmant. Nimic. Că «să iau algocalmin». M-am îmbuibat cu pastile și a doua zi… mi-a făcut un calmant. Nici cu ăla nu mi-a trecut și era marfă pe altă secție și mi-am procurat și mi-am făcut câteva unități și mi-a trecut. Așa am rezolvat-o.” (Mihai)
Povestea lui Mihai, precum și a altor consumatori de droguri aflați la un moment dat în arest preventiv în România, poate fi citită în raportul „Consumatorii de droguri în arest preventiv, o abordare din perspectiva drepturilor omului”, publicat recent de RHRN – Romanian Harm Reduction Network – în colaborare cu APADOR-CH. Documentul atrage atenția asupra faptului că în ultimii ani a crescut spectaculos numărul infracțiunilor săvârșite de consumatorii de droguri, că prevederile legale actuale și sistemul de justiție nu reușesc să-i îndepărteze pe aceștia de tentația încălcării legii, atâta vreme cât consumul de droguri continuă și în sistemul penitenciar sau de arest.
Raportul cuprinde o analiză a legislației românești care sancționează traficul și consumul de droguri și explică detaliat modul în care funcționează sistemul penal în astfel de cazuri. Pe lângă statistici, documentul prezintă și câteva mărturii șocante ale consumatorilor de droguri, din experiențele lor în aresturi, informații despre condițiile de detenție, relațiile dintre investigatori și cei investigați, uneori despre abuzurile și violările procedurilor cărora le-au căzut victimă cei intervievați. În câteva interviuri discuțiile s-au centrat pe abuzurile poliției și ale procurorilor, constând în special în presiuni psihologice pe baza articolului 16 din Legea nr. 143/2000, amenințări și insulte, interzicerea tratamentului, blocarea accesului la probe, folosirea sevrajului ca mijloc de a obține declarații.
Cercetarea făcută de APADOR-CH și RHRN, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române și Administrația Națională a Penitenciarelor, și cu finanțare oferită de Open Society Foundations, a condus la următoarele concluzii principale:
- din eșantionul intervievat în cercetare, estimativ, 60-70% din totalul infracțiunilor violente sunt săvârșite de către consumatorii de stimulante (etnobotanice);
- numărul de cazuri în care au fost implicați consumatori de droguri a crescut vizibil în ultimii ani;
- începând cu 2008, organele legii au devenit mult mai tolerante cu consumatorii de droguri: posesia pentru propriul consum este sancționată cu amendă administrativă (la prima abatere, în cazul Bucureștiului). Anterior, consumatorii erau trimiși în judecată, ceea ce nu se mai întâmplă acum;
- din 2010-2011 există procurori care cer pedeapsa cu suspendare și tratament obligatoriu pentru consumatorii de droguri;
- între 2009-2010 a avut loc explozia drogurilor legale;
- iar în 2011-2012, cazurile legate de heroină au început să devină din ce în ce mai rare;
- organele de anchetă au renunțat la obiceiul de a adăuga cazuri nerezolvate în dosarele consumatorilor de droguri. Judecătorii au început să ceară probe, cazul nu se mai sprijină doar pe declarația inculpatului de recunoaștere a altor infracțiuni pe lângă cea din dosar;
- numărul de consumatori de stimulante cu patologii psihiatrice a crescut în ultimii 2-3 ani;
- numărul infectărilor cu HIV crește rapid: în 2010 apăreau 2-3 cazuri pe an, acum sunt 2-3 cazuri pe săptămână!
- conform persoanelor intervievate, se pot găsi droguri în interiorul unităților de detenție, de obicei de calitate mai proastă, ceea ce reprezentă un pericol mai mare pentru sănătatea consumatorilor.
- condițiile din arestul preventiv (accesul la aer și apă, lumină naturală, spațiu personal, toalete) în unitățile poliției nu corespunde minimumului de standarde pentru persoane sănătoase și sunt dăunătoare consumatorilor de droguri și altor persoane cu probleme medicale;
- unitățile de arest preventiv din poliție și penitenciare sunt supraaglomerate;
- un număr important de consumatori de droguri se implică în microtrafic cu scopul a face rost de banii pentru doza zilnică, ceea ce-i face să ajungă sub incidența articolului 2 al Legii nr. 143/2000 – trafic de droguri – și primesc o pedeapsă disproporționată în comparație cu infracțiunea (sentința minimă pentru trafic de droguri este de 3 ani pentru droguri de risc și de 10 ani pentru droguri de mare risc). Legea eșuează în scopul ei de prevenire și împiedicare a traficului de droguri pe stradă;
- din cauza consumului zilnic și a dependenței, consumatorii problematici de droguri sunt predispuși să se implice în traficul de droguri de pe stradă, iar condamnarea la închisoare nu face decât să le agravezi situația;
- articolul 16 din Legea 143/2000 le permite anchetatorilor să pună presiune asupra suspecților a căror situație, în cazul consumatorilor problematici de droguri, este fără ieșire: o proporție necunoscută dintre aceștia aleg să denunțe alt consumator de droguri drept traficant; în acest fel, articolul 16 nu-și îndeplinește scopul de a permite identificarea și sancționarea traficanților de droguri.
Principalele recomandări ale organizațiilor semnatare ale raportului sunt următoarele:
1 Dezincriminarea posesiei – Pentru a ușura accesul consumatorilor de droguri la medicație vitală în tratarea infecției cu HIV, hepatite sau alte boli transmisibile, ar trebui dezincriminată posesia pentru consum propriu. Această măsură ar permite de asemenea organelor legii să facă o deosebire clară între consumatorii de droguri și traficanții de droguri, fapt ce le-ar permite să se concentreze pe adevărații infractori;
2 Continuitatea îngrijirilor trebuie garantată și în cadrul sistemului penal. În ultimii ani, problema accesului la servicii medicale în detenția preventivă și nevoia de a asigura continuarea îngrijirilor între serviciile comunitare și închisori a dobândit pregnanță și vizibilitate crescute. Mai exact, e necesar un protocol de funcționare care să reducă impactul personal al angajaților din sistem în contactele cu persoanele bolnave în detenție preventiva prin descrierea unor proceduri clare pentru astfel de situații. O cale de a atinge acest scop ar fi prin organizarea unui grup de lucru comun diverselor ministere și agenții de resort, cuprinzând reprezentanți din Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției, ONG-uri și alte instituții ori structuri implicate;
3 Ar trebui create programe de instruire în drepturile omului și de schimb de experiență pentru diverse categorii profesionale (judecători, procurori, ofițeri de poliție, avocați) pentru a crește nivelul lor de conștientizare a efectelor detenției preventive și a justiției terapeutice. Aceste sesiuni de informare ar trebui susținute de către membri ai aceleiași categorii profesionale în colaborare cu experți în domeniile drepturilor omului și al reducerii riscurilor.
„Am băgat și acolo, nu zilnic, din când în când… la Jilava deloc, iar la Rahova m-am injectat după aproape doi ani… Venea unu la noi… Primea marfa de afară și mi-a dat și mie de câteva ori. Odată i-am spus că-i dau țigări sau bani… dupa aia am băgat o dată, de două ori, iar apoi îi spuneam mamei să-mi trimită Kent sau Marlboro… Viceroy și de astea. Dacă aveai Viceroy, dădeai patru cartușe de Viceroy. Dacă aveai Kent sau Marlboro, dădeai doar două… Trei sferturi dintre deținuți sunt consumatori.” (Iancu)
(Articol preluat de pe blogul APADOR-CH)
